Medicii legiști au adăugat o informație importantă la ancheta deschisă în cazul copilului care a pierit după ce a fost botezat într-o biserică din Suceava. Ei au trecut în raportul medico-legal drept cauza morții: pneumonie. Astfel, preotul care a oficial ritualul creștin este considerat acum nevinovat… Părinții copilului însă nu sunt de acord cu concluziile la care au ajuns legiștii și au spus că vor depune plângeri penale împotriva lor.
Preotul care l-a botezat pe băiatul de 6 săptămâni nu a fost găsit responsabil de moartea acestuia în raportul medico-legal, realizat de doi medici legiști din Suceava. Specialiștii cred că bebelușul ar fi murit din cauza unei pneumonii pe care o avea dinaintea botezului, relatează europafm.ro.
Pe de altă parte, medicii legiști nu fac nicio conexiune cu slujba de botez, în care copilul a fost scufundat în apa din cristelniță și ar fi înghițit lichid care i-ar fi fost fatal. Părinții băiețelului sunt revoltați de ce s-a scris în raportul medico-legal și sunt deciși să depună o contestație.
Familia bebelușului a mai precizat că nici constatările inițiale ale medicilor urgentiști și de pe ambulanță nu au fost luate în considerare, chiar dacă sunt consemnate în raport. Mai exact, la acea dată, doctorii au menționat că a fost găsit lichid în plămâni ca urmare a înecului prin imersie de apă.
Tragedia fără margini s-a petrecut la finele lunii ianuarie la o biserică din municipiul Suceava. Polițiștii au fost deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, iar rezultatele anchetei vor fi influențate crucial de raportul medico-legal.
Sursa foto: captură video YouTube / Monitorul de Suceava